INVATAMANT UNIVERSITAR


     Autoritățile au găsit soluţia pentru criza de specialişti de pe piaţa muncii: facultate de doi ani. Potrivit  noii Legi a Educației, orice universitate poate organiza astfel de programe, în afară de Medicină, Drept şi Arhitectură.

   Ingineri, bibliotecari, economişti sau informaticieni sunt câteva dintre domeniile universitare care vor avea şi cursuri de scurta durată, 2 ani şi 60 de credite acumulate, la care se adaugă practică pentru toți studenții. ”Reînfiinţăm ciclul scurt de admitere cu diplomă de Bacalaureat, companiile mari au solictat asta, în special IT, au nevoie nu de licență, dar au nevoie de un nivel intermediar de învățământ superior, este o tendința europeană și există facilități fiscale pentru operatorii economice pentru dual”, a declarat Ligia Deca, ministrul Educației.

    Potrivit proiectului noii Legi a Educației, tinerii pot continua cu studiile de licenţă standard şi după acest ciclu scurt, cu condiția să promoveze examenul de admitere de la facultatea aleasă.